Cred că în România mândria a fost ştearsă din dicţionar. Noi nu mai ştim, nu mai vrem să fim mândri de nimic. Trăim într-o ţară de rahat, cu locuri de rahat, politiciei de rahat, oameni de rahat. Pe scurt, avem o viaţă de rahat. Nimic nu ne mai poate mişca, nimic nu mai prezintă interes pentru noi. Iar atunci când trebuie să ne prezentăm ţara în faţa unor străini, tendinţa generală este să facem băşcălie de ceea ce avem. „Guvern nu avem”, „suntem balcanici” (subliniind sensul negativ – neseriosi, urmărim calea cea mai uşoară etc), „politicieni corupţi” etc. Când ajungem la lucrurile cu care ar trebui să ne mândrim… pauză. Veşnicul Dracula, prins în horă cu Hagi şi Nadia, sub ochii aprigului Ceauşescu. Poate şi o poză cu Casa Poporului şi câteva mănăstiri. Delta Dunării e şi ea pe undeva. Am uitat ceva? Cred că nu. Şi cu asta s-a încheiat înşiruirea lucrurilor de care suntem „mândrii”. Înşiruire mecanică, mereu aceeaşi. Fără pic de sentiment. Ne „mândrim” cu folclorul nostru pentru că dă bine. Deşi noi nu am văzut niciodată „Căluşarii” sau nu ştim să încingem o horă. Ne „mândrim” cu Casa Poporului, monstruozitatea pe care acasă o privim cu dezgust. Ne „mândrim” cu Delta Dunării, pe care reuşim cu brio să o distrugem din ce în ce mai tare.
Zilele trecute o prezentare a unui grup de sârbi m-a pus pe gânduri. Şi-au prezentat ţara aşa cum este, cu bune şi cu rele, fără briz-brizuri. Unul din lucrurile cu care se mândreau era producţia de zmeură. Moment în care o participantă din sală ne-a împărtăşit foarte entuziasmată faptul că oraşul ei era principalul producător. Şi era într-adevăr mândră de asta, nu era o repetare mecanică a unor imagini vehiculate în tot felul de campanii de imagine. Şi nu, nu era o persoană care a trăit toată viaţa în orăşelul ei mic şi nu a văzut nimic altceva. Mi-a plăcut atitudinea ei, dar în acelaşi timp m-a şi pus pe gânduri. Eu cu ce mă pot mândri? Cu ce pot să mă laud într-adevăr, nu doar ca un reflex mecanic?
Dar tu? Tu cu ce te mândreşti?
Blogul lui Copil 
In primul rand felicitari pentru ca ai revenit pe blog… in al doilea rand – de ce nu te mandresti cu limba, originea poporului, cu faptul ca suntem inrolati in globalizarea din ultimii ani, dar tot aveam ceva specific – da, nu te poti mandri cu nr. de km de autostrada, dar te poti mandri cu …. nici nu stiu ce sa scriu – poate ca e bine sa nu fim mandri – sa nu deraem spre nationalismul extrem… poate sa fie doar o mandrie de genul „atunci cand auzi imnul tarii sa-ti treaca fiori reci pe spate, sa te bucuri cand un roman face o fapta buna sau sa te jenezi un pic cand face o boacana”…. pana la urma fiecare raspunde pentru el…
Cu jinars-ul de prune. Daca aia cu zmeura, noi dam cu bautura. 😛 Ne mandrim cu gagicile. Avem aprox. 6 femei la un barbat si multe is f f faine. Exportam incontinu medici, fizicieni, matematicieni, chimisti si informaticieni. Oameni de stiinta in general. So cel mai bine stim sa facem haz de necaz.
Nu stiu cum se face, dar de fiecare data cand plec pe-afara mi se-ntampla sa incerc brusc un sentiment destul de vizibil de mandrie nationala. De exemplu, ma simt mandra cand reusesc sa ma descurc intr-o situatie in care orice alt strain si-ar prinde degetele si ar astepta cuminte ajutor de la personalul administrativ. Ma simt mandra ca vorbesc o limba destul de complicata incat sa n-o inteleaga nimeni sau sa se contrazica cu mine ca e spaniola (am fost socata de faptul ca acum vreo luna ma certam cu un columbian la Londra pe motivul ca NU, nu vorbeam in spaniola cu mama despre cum se taie painea cu 2 min inainte sa apara el prin preajma). La fel de mandra ma simt si cand aud ca oameni dintr-o insulita minuscula si pierduta in Oceanul Indian, cum e Mauritius, stiu ca Gloria Bistrita a castigat nu stiu ce meci sau de fc Vaslui. Sunt multe alte lucruri care nu-mi vin acum in minte, dar care ma fac sa-mi creasca nitel inima-n piept ca-s romanca, ca-s altfel, ca vin dintr-un loc cu totul altfel decat tot ce-au vazut ei pana acum. Dar ce pot sa zic, nu sunt deloc mandra de reflexul, instinctul sau cum vrei sa-i spui de a uita intr-o secunda limba romana in clipa in care intalnesc romani intr-o alta tara sau de „radarul” datorita caruia am ajuns sa recunosc concetateni de la o posta, fara sa le vorbesc, doar sa-i observ in liniste. Cu siguranta e penibil, cand oricare alt american, olandez sau francez ar alcatui repede un grup cu care si-ar petrece toata vacanta, fericit ca-i printre ai lui…
vorba reclamei – „m-am mai gandit!!!” – o intamplare din vara trecuta: la o conferinta o doamna de la Chisinau se lauda, invita barbatii din sala „sa vin sa guste bomboanele Bucuria si fetele frumoase din Moldova” – un teolog a sarit cu gura mare pana la urechi „Necuratu v-a facut sa ne faceti propuneri pacatoase”…. de fapt acea femeie se lauda cu ce stie ea ca are acasa – din experienta stiu ca moldovenii cand sunt acasa nu mananca bomboane bucuria ca sunt scumpe – le cumpara si le aduc la Bucuresti, atunci gusta si ei saracii… iar de fete nici nu se uita la ele acasa – le vad diabia in Occident ca se imbraca mai frumos si asortat ca altele…
Eu nu ma refeream neaparat la lucrurile de care putem fi mandri… pentru ca se gasesc destule. De la manastiri, icoane, peisaje, pana la jinars si exportul de fizicieni, matematicieni etc. Dar eu ma gandeam mai degraba la ceea ce simtim noi; ca sincer vorbind, manastirile, jinarsul, icoanele si toate celelalte or fi ele frumoase si ne putem mandri cu ele… dar pe mine ma lasa cam rece. Da, imi place sa le vad, imi salta inima de bucurie cand sunt acolo, cand le simt aproape… dar nu cand vorbesc sec despre ele la o prezentare a tarii…
Si legat de ce spunea Alexandra, intr-adevar, si eu ma simt bine cand vad ca ma descurc in orice situatie. Si de faptul ca de cele mai multe ori, am lasat o impresie buna cam peste tot pe unde am fost cu un grup (ma refer in special la vizitele „de lucru”)…