Blogul lui Copil

Ordine şi siguranţă la metrou

coopil — Mon, 02 Nov 2009 11:15:05 +0000

M-am întrebat de multe ori ce rol au agenţii de pază din metrouri. Pentru că nu îi văzusem niciodată să intervină în situaţii în care ar fi fost nevoie de o minimă implicare din partea lor. Însă într-o zi mi s-a elucidat şi acest mister. A leşinat o domană în braţele mele în metrou. Reacţiile tipice nu au întârziat să apară. Oamenii s-au dat la o parte, nu cumva să fie implicaţi în povestea asta. Nimeni nu m-a ajutat să o ridic pe biata femeie. Nimeni, în afară de agenţii de pază şi ordine (ăntr-un final apoteotic). Şi cum m-au ajutat? Au săltat-o pe biata femeie afară din metrou, au trântit-o pe un scaun din staţia Unirii şi s-au întors, plini de zel, să păzească metroul. Nici măcar o privire peste umăr nu au mai binevoit să “arunce”. Nici nu s-a pus problema chemării unui medic, sau măcar a anunţării personalului din staţie (sunt conştient că metroul nu poate sta foarte mult în staţie, şi implicit nici ei nu puteau sta pe loc, însă puteau măcar să paseze mai departe responsabilitatea). Dar să fim îngăduitori: ordinea şi liniştea în metrou au fost păstrate…

Despre mândrie

coopil — Thu, 29 Oct 2009 14:32:27 +0000

Cred că în România mândria a fost ştearsă din dicţionar. Noi nu mai ştim, nu mai vrem să fim mândri de nimic. Trăim într-o ţară de rahat, cu locuri de rahat, politiciei de rahat, oameni de rahat. Pe scurt, avem o viaţă de rahat. Nimic nu ne mai poate mişca, nimic nu mai prezintă interes pentru noi. Iar atunci când trebuie să ne prezentăm ţara în faţa unor străini, tendinţa generală este să facem băşcălie de ceea ce avem. “Guvern nu avem”, “suntem balcanici” (subliniind sensul negativ – neseriosi, urmărim calea cea mai uşoară etc), “politicieni corupţi” etc. Când ajungem la lucrurile cu care ar trebui să ne mândrim… pauză. Veşnicul Dracula, prins în horă cu Hagi şi Nadia, sub ochii aprigului Ceauşescu. Poate şi o poză cu Casa Poporului şi câteva mănăstiri. Delta Dunării e şi ea pe undeva. Am uitat ceva? Cred că nu. Şi cu asta s-a încheiat înşiruirea lucrurilor de care suntem “mândrii”. Înşiruire mecanică, mereu aceeaşi. Fără pic de sentiment. Ne “mândrim” cu folclorul nostru pentru că dă bine. Deşi noi nu am văzut niciodată “Căluşarii” sau nu ştim să încingem o horă. Ne “mândrim” cu Casa Poporului, monstruozitatea pe care acasă o privim cu dezgust. Ne “mândrim” cu Delta Dunării, pe care reuşim cu brio să o distrugem din ce în ce mai tare.

Zilele trecute o prezentare a unui grup de sârbi m-a pus pe gânduri. Şi-au prezentat ţara aşa cum este, cu bune şi cu rele, fără briz-brizuri. Unul din lucrurile cu care se mândreau era producţia de zmeură. Moment în care o participantă din sală ne-a împărtăşit foarte entuziasmată faptul că oraşul ei era principalul producător. Şi era într-adevăr mândră de asta, nu era o repetare mecanică a unor imagini vehiculate în tot felul de campanii de imagine. Şi nu, nu era o persoană care a trăit toată viaţa în orăşelul ei mic şi nu a văzut nimic altceva. Mi-a plăcut atitudinea ei, dar în acelaşi timp m-a şi pus pe gânduri. Eu cu ce mă pot mândri? Cu ce pot să mă laud într-adevăr, nu doar ca un reflex mecanic?

Dar tu? Tu cu ce te mândreşti?

Povestea cartofului…

coopil — Tue, 27 Oct 2009 12:10:14 +0000

… si cum poti sa faci bani multi vanzand cartofi.

Azi am comandat la pranz de la faimoasa pizzerie “Cuptorul cu lemne”. Am comandat 6 cartofi copti “Cuptorul cu lemne” (cca 400 gr., conform meniului) + garnituri. Am asteptat cu nerabdare sa ne vina mancarea, sa ne potolim foamea. Mancarea a venit, foamea insa nu prea ne-am potolit-o. Pentru simplul fapt ca portiile aveau cam jumatate din gramajul expus in meniu (si evident, pretul din meniu nemodificat). Marea portie de cartof copt era de fapt un cartofior rece, mai degraba fiert decat copt, cu putin lapte batut si marar aruncate peste. Totul, cu magnifica greutate de 240 de grame (cu tot cu ambalaj, sa traga mai mult la cantar)… Si nu a fot doar o portie mai mica, ci 6 portii. Si pe langa asta, garniturile prezentau aceleasi cantitati “dietetice” (a se vedea poza ).

Fiind mai revolutionar de fel, i-am sunat sa-i intreb care e treaba cu portiile “subnutrite”. Mi s-a oferit o noua portie, sigur a fost o greseala la cantar. Cand le-am spus ca toate cele 6 portii au fost cantarite gresit… mi s-a spus sa sun la un numar de telefon “de la birou”. Asta am si facut, doar ca numarul suna ocupat in continuu. Si cum eu vroiam neaparat sa-mi impartasesc durerea cu cineva, am scris frumos un mail celor de la Protectia Consumatorului (caci la telefon ei nu stiu sa raspunda). Astept cu interes rezultatul, in termen de 30 de zile ar trebui sa primesc un raspuns de la ei. Va tin la curent.

Intre timp insa, mi-am dat seama de cat de multi bani scot oamenii acestia de pe urma noastra, a consumatorilor “fraieri”. Pentru ca nimeni nu sta sa cantareasca portiile de mancare primite. Intamplarea a facut ca noi am avut o balanta la indemana. Si ca am si spus ce aveam de spus, in timp ce majoritatea celor trasi pe sfoara prefera sa taca…

La un calcul simplu, dintr-un kilogram de cartofi, cumparat cu 1 – 1.5 RON, o cutie mica de smantana (3 RON) si o legatura de marar (0.5 RON) pot sa prepar 5-7 astfel de portii de cartofi, pe care sa le vand cu 8.9 RON. Adica investitia initiala: 1.5 + 3 + 0.5 = 5 RON. Pret de vanzare final: 6 * 8.9 = 53.4 RON. Profit: 53.4 – 5 = 48.4 RON. In procente, profit de aproape 900%. Asta da afacere. Acum stiu ce vreau sa ma fac atunci cand voi fi mare

Taxi-ul si clientii

coopil — Fri, 16 Oct 2009 19:00:36 +0000

Ora 3 noaptea, la plecarea de la o nunta. Sun la o companie de taxi:

- Buna dimineata, as dori o masina pe strada Turda, in fata parcului Regina Maria.
- Cum adica in fata parcului, mie dati-mi strada si un numar.
- … un parc, din cate stiu eu, nu are un numar, pentru ca nu este o cladire. Dar v-am spus strada, Turda.
- Pai si cum sa fac eu comanda, asa pt un taxi pe strada Turda, la intrarea in parc?
- Pot sa va mai dau si alte repere: statia de tramvai (nr. 41) si statia de autobuz din fata parcului.
- Ce-ai domne, esti nebun, nu intelegi ca nu pot sa trimit o masina in parc?
- Cu siguranta ca nu puteti trimite o masina in parc, dar eu v-am dat mai multe detalii si repere, nu v-am cerut sa vina masina dupa mine in parc.
- Nu pot domne, daca nu imi dai numar, nu pot sa trimit masina. Ce, un parc are si el o forma, nu? E patrat, e rotund, de unde sa stiu eu unde sa trimit masina
- Doamna, orice forma ar avea parcul, ca e patrat, ca e triunghi, nu poate avea decat o singura latura la strada Turda.
- Nu domne, o sa zica lumea ca sunt nebuna daca cer prin statie masina pt parc.
- Am inteles, nicidecum nu vroiam sa fac lumea sa creada ca sunteti nebuna. Va multumesc pentru timpul dumneavoastra. Si permiteti-mi sa va felicit pentru modul in care va tratati clientii (sau posibilii clienti). La revedere!

Scris

coopil — Wed, 14 Oct 2009 08:11:06 +0000

In weekend i-am cerut unei prietene noi postari pe blogul ei. Si m-am trezit ca nu am mai scris nici eu pe blog absolut nimic, de prin ianuarie. Nu am scris pentru ca nu as fi avut despre ce sa scriu… dar nu am fost in stare sa-mi asez pe hartie (ma rog, tastatura) gandurile. Acum o iau de la capat. Spor la scris!

Joaca de-a Big Brother

coopil — Fri, 30 Jan 2009 13:26:00 +0000

Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți spionați? Nu, acest post nu este încă unul despre noua lege minune care dăunează grav intimității utilizatorilor de internet din România… Eu mă refer la cei mai apropiați de fiecare dintre noi, cei care urmăresc fiecare mișcare pe care o facem… fie că sunt vecinii din bloc, fie că sunt prietenii noștri care vor cu orice preț să vadă dacă suntem sau nu invisible pe messenger. Opțiunea respectivă îmi dă mie, utilizator de messenger, dreptul la o oarecare intimitate. Dacă stau pe invisible, fie sunt ocupat cu altceva, fie pur și simplu nu vreu să vorbesc cu nimeni. Însă într-o bună zi m-am trezit cu tot felul de persoane necunoscute adăugându-mă în lista lor de messenger. De unde până unde? Ei bine, există anumite site-uri unde poți să vezi dacă cineva este sau nu invisible pe messenger. Și cum românul este curios din fire și vrea neapărat să știe dacă cineva este pe invisible, verifică pe site-ul respectiv. Și îmi face mie, celui verificat, un mare serviciu: adresa mea ajunge pe listele de spam, pentru că este automat înregistrată în baza lor de date. Așadar, le mulțumesc frumos tuturor celor care sunt curioși din fire. Mi-ar plăcea tare mult să pot să vă răsplătesc cu vârf și îndesat pentru binele care ni-l faceți, trecându-vă email-ul în aceeași bază de date. Să fiți și voi asaltați de spamuri și de oameni necunoscuți cerându-vă să-i adăugați în lista de messenger, ca să-și bată recordul de 1000 de contacte.

Așa că am renunțat la messenger…

Și mai picant este atunci când cineva chiar îți urmărește toți pașii… Unde mergi, cu ce te îmbraci, ce faci, cu cine te întâlnești, ce adrese web accesezi etc. Cum am spus mai devreme, curiozitatea este boala românului. Și ce poți să faci atunci când bănuiești că cineva își bagă nasul unde nu-i fierbe oala? Să te asiguri că vede ceva ce nu-i place. Să faci ceva indecent, scandalos, scârbos, ieșit din comun… și să te asiguri că te vede sau află despre asta. Atunci există două variante: fie va fi scârbit și nu te va mai urmări, fie își va da într-un fel sau altul arama pe față… Și atunci vei putea zâmbi malițios la gândul ”știam eu…”

Cadou surpriză

coopil — Tue, 09 Dec 2008 20:29:37 +0000

A apărut un nou serviciu pt cei care circulă cu metroul. Trimiți un sms la un anumit număr cu un anunț, iar a doua zi anunțul tău este ”difuzat” în stația aleasă de tine. Așa am aflat ca Mari se întâlnește cu Jeni la un restaurant drăguț de pe lângă Piața Muncii (nu știu cine e mari, nici cine e Jeni, nici restaurantul, nici adresa… dar mari o invita pe Jeni la masă… oare dacă Jeni nu vede mesajul și nu merge la masă, Mari se supără?). Am mai aflat că Ion își dorește de ziua lui un iPod de 4 Gb, și că încep să se strângă bani în cercul lui de prieteni. SURPRIZĂĂĂĂĂ Ion! La Mulți Ani! A fost secret faptul că se strângeau bani pt iPodul tău – doar jumătate de București știa asta. Aștept cu nerăbdare alte mesaje picante…

Limba noastră-i o comoară

coopil — Tue, 09 Dec 2008 20:24:03 +0000

Sau un chin pentru străinii care vor să o învețe. Am primit nenumărate întrebări din partea unor străini care se chinuiau să învețe limba noastră; întrebări care mai de care mai ciudate. Recent am fost întrebat ce înseamnă ”mă rog” și de ce e folosit tot timpul de unii oameni – ce, ei chiar se roagă în timp ce vorbesc cu tine?

Și într-adevăr, limba noastră este una grea, dacă stăm să o comparăm cu alte limbi. Dovadă stă și faptul că nici măcar noi, românii, nu ne cunoaștem bine limba: ”ce mai face fetele”, ”zambilele e 2 lei” etc. Nu mă întind cu exemplele, cred că aș putea scrie un dicționar al noii limbi române, la câte îmi este dat să aud zi de zi…

Marketingul bate matematica

coopil — Thu, 04 Dec 2008 15:54:22 +0000

Nu știu de ce se pune atât de mare accent pe matematică în ziua de azi. Că oricum nu o mai folosește mai nimeni. Zilele trecute am prins o super ofertă: reducere de 50 % (nu contează produsul, nici magazinul, dar dacă tot ați întrebat, orhidee din Hornbach). Ce înseamnă reducerea asta de 50 %? Păi să vă explic, așa cum era scris mare pe afișul cu pricina: prețul întreg: 42,99 RON. Preț redus: 30 RON. Se pare că am învățat prost regula de trei simplă în școala primară; oricum aș folosi-o, 50 % din 42,99 nu-mi dă 30. M-am dat bătut în cele din urmă, merg pe mâna celor de la marketing.

Dar pe lângă fabuloasa reducere de preț, am văzut și prețul inițial al plantei, cel trecut pe ghiveci și apoi tăiat cu markerul: 24,99 RON (nici măcar prețul inițial nu e 50 % din prețul de pe afiș). Așadar am hotărât: mă las de matematică, oricum se pare că nu sunt bun la calcule…

Fiecare lucru își are locul lui…

coopil — Mon, 01 Dec 2008 15:52:19 +0000

… cel puțin așa scrie pe containerele pentru colectarea deșeurilor. M-am bucurat foarte mult când le-au amplasat (era prin preajma alegerilor electorale pentru primării). M-am bucurat și mai mult când am văzut că lumea a reacționat destul de repede și a început să colecteze separat deșeurile. Însă de fiecare dată când merg la container, este plin, cu vârf și îndesat (și câte ceva pe lângă). Acum nu mai știu dacă asta ar trebui să mă bucure. Pe de o parte, ar putea însemna că foarte mulți oameni s-au obișnuit deja cu acest lucru – ceea ce ar fi un motiv de bucurie. Pe de altă parte, am trecut două zile la rând pe lângă containere și am văzut că nimeni nu venise să colecteze deșeurile. Se pare că nu este de ajuns să plasezi doar niște containere pe stradă, mai trebuie sa te ocupi și de golirea lor (d’ooh). Așadar se pare că nu toate lucrurile își au locul lor, nici măcar acolo unde de fapt și de drept ar trebui să ajungă.

Din același capitol, dar alt episod… am vrut să duc la reciclat două imprimante stricate. Cum nu știam în ce zile vin cei de la primărie să le colecteze din fața blocului, găsisem o soluție alternativă: la Depozitul de Calculatoare se preiau DEE (deșeuri electrice și electrocasnice). Cel puțin asta scrie pe toate bonurile de casă primite de la ei. Am întrebat, să fiu sigur. ”Sigur, se preiau DEE la orice magazin din București, însă nu vă putem oferi decât 0,3 RON pe kg”. Mi-a fost greu să trec peste suma aceasta exorbitant de mică pe care o primeam în schimbul deșeurior de care încercam să scap (oare de ce totul se rezumă la bani în România? nu poate face omu un lucru bun fără să primească bani în schimb?). Și eu am luat de bun răspunsul primit. Așa că mi-am luat imprimantele în plăsuță și am pornit spre cel mai apropiat Depozit de Calculatoare. Unde surprize surprize, am fost pasat de la un angajat la altul, apoi mi s-a spus că dacă am mai multe lucruri de dat să merg la sediul central (2 buc sunt într-adevăr foarte multe); nu a ținut nici asta, mi s-a spus că nu e acolo colegu care se ocupă de DEE, să mai încerc… Până la urmă am rămas cu imprimantele tot pe dulap. Însă mă bate gândul să fac o reclamație la OPC (nu de alta, dar mi se pare foarte urât să-ți faci reclamă cu un serviciu pe care nu-l oferi).