Ordine şi siguranţă la metrou

M-am întrebat de multe ori ce rol au agenţii de pază din metrouri. Pentru că nu îi văzusem niciodată să intervină în situaţii în care ar fi fost nevoie de o minimă implicare din partea lor. Însă într-o zi mi s-a elucidat şi acest mister. A leşinat o domană în braţele mele în metrou. Reacţiile tipice nu au întârziat să apară. Oamenii s-au dat la o parte, nu cumva să fie implicaţi în povestea asta. Nimeni nu m-a ajutat să o ridic pe biata femeie. Nimeni, în afară de agenţii de pază şi ordine (ăntr-un final apoteotic). Şi cum m-au ajutat? Au săltat-o pe biata femeie afară din metrou, au trântit-o pe un scaun din staţia Unirii şi s-au întors, plini de zel, să păzească metroul. Nici măcar o privire peste umăr nu au mai binevoit să “arunce”. Nici nu s-a pus problema chemării unui medic, sau măcar a anunţării personalului din staţie (sunt conştient că metroul nu poate sta foarte mult în staţie, şi implicit nici ei nu puteau sta pe loc, însă puteau măcar să paseze mai departe responsabilitatea). Dar să fim îngăduitori: ordinea şi liniştea în metrou au fost păstrate…

Despre mândrie

Cred că în România mândria a fost ştearsă din dicţionar. Noi nu mai ştim, nu mai vrem să fim mândri de nimic. Trăim într-o ţară de rahat, cu locuri de rahat, politiciei de rahat, oameni de rahat. Pe scurt, avem o viaţă de rahat. Nimic nu ne mai poate mişca, nimic nu mai prezintă interes pentru noi. Iar atunci când trebuie să ne prezentăm ţara în faţa unor străini, tendinţa generală este să facem băşcălie de ceea ce avem. “Guvern nu avem”, “suntem balcanici” (subliniind sensul negativ – neseriosi, urmărim calea cea mai uşoară etc), “politicieni corupţi” etc. Când ajungem la lucrurile cu care ar trebui să ne mândrim… pauză. Veşnicul Dracula, prins în horă cu Hagi şi Nadia, sub ochii aprigului Ceauşescu. Poate şi o poză cu Casa Poporului şi câteva mănăstiri. Delta Dunării e şi ea pe undeva. Am uitat ceva? Cred că nu. Şi cu asta s-a încheiat înşiruirea lucrurilor de care suntem “mândrii”. Înşiruire mecanică, mereu aceeaşi. Fără pic de sentiment. Ne “mândrim” cu folclorul nostru pentru că dă bine. Deşi noi nu am văzut niciodată “Căluşarii” sau nu ştim să încingem o horă.

Povestea cartofului…

… si cum poti sa faci bani multi vanzand cartofi.

Azi am comandat la pranz de la faimoasa pizzerie “Cuptorul cu lemne”. Am comandat 6 cartofi copti “Cuptorul cu lemne” (cca 400 gr., conform meniului) + garnituri. Am asteptat cu nerabdare sa ne vina mancarea, sa ne potolim foamea. Mancarea a venit, foamea insa nu prea ne-am potolit-o. Pentru simplul fapt ca portiile aveau cam jumatate din gramajul expus in meniu (si evident, pretul din meniu nemodificat).  Marea portie de cartof copt era de fapt un cartofior rece, mai degraba fiert decat copt, cu putin lapte batut si marar aruncate peste. Totul, cu magnifica greutate de 240 de grame (cu tot cu ambalaj, sa traga mai mult la cantar)… Si nu a fot doar o portie mai mica, ci 6 portii. Si pe langa asta, garniturile prezentau aceleasi cantitati “dietetice” (a se vedea poza ).

Fiind mai revolutionar de fel, i-am sunat sa-i intreb care e treaba cu portiile “subnutrite”. Mi s-a oferit o noua portie, sigur a fost o greseala la cantar. Cand le-am spus ca

Taxi-ul si clientii

Ora 3 noaptea, la plecarea de la o nunta. Sun la o companie de taxi:

- Buna dimineata, as dori o masina pe strada Turda, in fata parcului Regina Maria.
- Cum adica in fata parcului, mie dati-mi strada si un numar.
- … un parc, din cate stiu eu, nu are un numar, pentru ca nu este o cladire. Dar v-am spus strada, Turda.
- Pai si cum sa fac eu comanda, asa pt un taxi pe strada Turda, la intrarea in parc?
- Pot sa va mai dau si alte repere: statia de tramvai (nr. 41) si statia de autobuz din fata parcului.
- Ce-ai domne, esti nebun, nu intelegi ca nu pot sa trimit o masina in parc?
- Cu siguranta ca nu puteti trimite o masina in parc, dar eu v-am dat mai multe detalii si repere, nu v-am cerut sa vina masina dupa mine in parc.
- Nu pot domne, daca nu imi dai numar, nu pot sa trimit masina. Ce, un parc are si el o forma, nu? E patrat, e rotund, de unde sa stiu eu unde sa trimit masina
- Doamna, orice forma ar avea parcul, ca e patrat, ca e triunghi, nu poate avea decat o singura latura la strada Turda.
- Nu domne, o sa zica lumea ca sunt nebuna daca cer prin statie masina pt parc.
- Am inteles, nicidecum nu vroiam sa fac lumea sa creada ca sunteti nebuna. Va multumesc pentru timpul dumneavoastra. Si permiteti-mi sa va felicit pentru modul in care va tratati clientii (sau posibilii clienti). La revedere!

Scris

In weekend i-am cerut unei prietene noi postari pe blogul ei. Si m-am trezit ca nu am mai scris nici eu pe blog absolut nimic, de prin ianuarie. Nu am scris pentru ca nu as fi avut despre ce sa scriu… dar nu am fost in stare sa-mi asez pe hartie (ma rog, tastatura) gandurile. Acum o iau de la capat. Spor la scris!

Joaca de-a Big Brother

Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți spionați? Nu, acest post nu este încă unul despre noua lege minune care dăunează grav intimității utilizatorilor de internet din România… Eu mă refer la cei mai apropiați de fiecare dintre noi, cei care urmăresc fiecare mișcare pe care o facem… fie că sunt vecinii din bloc, fie că sunt prietenii noștri care vor cu orice preț să vadă dacă suntem sau nu invisible pe messenger. Opțiunea respectivă îmi dă mie, utilizator de messenger, dreptul la o oarecare intimitate. Dacă stau pe invisible, fie sunt ocupat cu altceva, fie pur și simplu nu vreu să vorbesc cu nimeni. Însă într-o bună zi m-am trezit cu tot felul de persoane necunoscute adăugându-mă în lista lor de messenger. De unde până unde? Ei bine, există anumite site-uri unde poți să vezi dacă cineva este sau nu invisible pe messenger. Și cum românul este curios din fire și vrea neapărat să știe dacă cineva este pe invisible, verifică pe site-ul respectiv. Și îmi face mie, celui verificat, un mare serviciu: adresa mea ajunge pe listele de spam, pentru că este automat înregistrată în baza lor de date.

Cadou surpriză

A apărut un nou serviciu pt cei care circulă cu metroul. Trimiți un sms la un anumit număr cu un anunț, iar a doua zi anunțul tău este ”difuzat” în stația aleasă de tine. Așa am aflat ca Mari se întâlnește cu Jeni la un restaurant drăguț de pe lângă Piața Muncii (nu știu cine e mari, nici cine e Jeni, nici restaurantul, nici adresa… dar mari o invita pe Jeni la masă… oare dacă Jeni nu vede mesajul și nu merge la masă, Mari se supără?). Am mai aflat că Ion își dorește de ziua lui un iPod de 4 Gb, și că încep să se strângă bani în cercul lui de prieteni. SURPRIZĂĂĂĂĂ Ion! La Mulți Ani! A fost secret faptul că se strângeau bani pt iPodul tău – doar jumătate de București știa asta. Aștept cu nerăbdare alte mesaje picante…

Limba noastră-i o comoară

Sau un chin pentru străinii care vor să o învețe. Am primit nenumărate întrebări din partea unor străini care se chinuiau să învețe limba noastră; întrebări care mai de care mai ciudate. Recent am fost întrebat ce înseamnă ”mă rog” și de ce e folosit tot timpul de unii oameni – ce, ei chiar se roagă în timp ce vorbesc cu tine?

Și într-adevăr, limba noastră este una grea, dacă stăm să o comparăm cu alte limbi. Dovadă stă și faptul că nici măcar noi, românii, nu ne cunoaștem bine limba: ”ce mai face fetele”, ”zambilele e 2 lei” etc. Nu mă întind cu exemplele, cred că aș putea scrie un dicționar al noii limbi române, la câte îmi este dat să aud zi de zi…

Marketingul bate matematica

Nu știu de ce se pune atât de mare accent pe matematică în ziua de azi. Că oricum nu o mai folosește mai nimeni. Zilele trecute am prins o super ofertă: reducere de 50 % (nu contează produsul, nici magazinul, dar dacă tot ați întrebat, orhidee din Hornbach). Ce înseamnă reducerea asta de 50 %? Păi să vă explic, așa cum era scris mare pe afișul cu pricina: prețul întreg: 42,99 RON. Preț redus: 30 RON. Se pare că am învățat prost regula de trei simplă în școala primară; oricum aș folosi-o, 50 % din 42,99 nu-mi dă 30. M-am dat bătut în cele din urmă, merg pe mâna celor de la marketing.

Dar pe lângă fabuloasa reducere de preț, am văzut și prețul inițial al plantei, cel trecut pe ghiveci și apoi tăiat cu markerul: 24,99 RON (nici măcar prețul inițial nu e 50 % din prețul de pe afiș). Așadar am hotărât: mă las de matematică, oricum se pare că nu sunt bun la calcule…

Fiecare lucru își are locul lui…

… cel puțin așa scrie pe containerele pentru colectarea deșeurilor. M-am bucurat foarte mult când le-au amplasat (era prin preajma alegerilor electorale pentru primării). M-am bucurat și mai mult când am văzut că lumea a reacționat destul de repede și a început să colecteze separat deșeurile. Însă de fiecare dată când merg la container, este plin, cu vârf și îndesat (și câte ceva pe lângă). Acum nu mai știu dacă asta ar trebui să mă bucure. Pe de o parte, ar putea însemna că foarte mulți oameni s-au obișnuit deja cu acest lucru – ceea ce ar fi un motiv de bucurie. Pe de altă parte, am trecut două zile la rând pe lângă containere și am văzut că nimeni nu venise să colecteze deșeurile. Se pare că nu este de ajuns să plasezi doar niște containere pe stradă, mai trebuie sa te ocupi și de golirea lor (d’ooh). Așadar se pare că nu toate lucrurile își au locul lor, nici măcar acolo unde de fapt și de drept ar trebui să ajungă.

Din același capitol, dar alt episod…

Printre gaini

Of Doamne… Mă simt ca între găini. Fiecare se cacă pe unde apucă și merge mai departe. Nu se uită în stânga sau în dreapta, poate mai e cineva in traiectoria „rodului” lui. Mi se pare trist, sa fii găină. Să nu fi conștient decât de tine insuți, să nu-ți pese de ce e in jur. Și nici măcar de tine însuți nu ești conștient. În loc să înveți să zbori, să te eliberezi de limitări, te iei după alte găini. Pene ca ale lor, tunsori ca ale lor, cotcodăcit ca al lor. A apărut hiper-porumbul îmbogățit cu AOX, Q10, proretinol, cretinol, fumuriol, bășinol. Grăbiți-vă, să fiți găini de gașcă.

Ce bine ca a început postul. Of, Doamne.

Cine a spus că Pit Bulii sunt răi…

nu cred că a văzut filmulețul de mai jos…

Fetița care a lăsat mască Națiunile Unite

Un discurs susținut în anul 1992 de o fată de 12 ani, în fața reprezentanților ONU. Nu am să vă spun tema discursului, ca să vă incit curiozitatea și să vedeți filmulețul… Discursul mi se pare fascinant. Am putea învăța multe de la Severn Suzuki, copilul care îl rostește.

Big Brother canin

Si uite ca a aparut si un Big Brother pentru caini… Aici poti vedea niste pui de caini, filmati live. Nu prea fac mare lucru, dorm aproape toata ziua. Si se mai joaca din cand in cand. Dar sunt draguti… Nu prea am inteles de ce sunt filmati toata ziua. Oare care va fi vandut la pretul cel mai mare?

Luna noua

Discurs partial Erisma

De ceva vreme, particip la un curs de leadership creativ, Erisma. Pe scurt, ce se intampla la curs: tehnici teatrale, scriere creativa, dezbatere, vorbire in public, branding personal – cursuri sustinute de: Oana Pellea, Marian Popescu, Ioana Parvulescu, Robert Turcescu, Mircea Toma, Cosmin Alexandru, Liviu Papadima. Un curs care iti schimba modul de a privi viata, modul de a interactiona cu ceilalti. Voi mai scrie despre experienta Erisma si cu alta ocazie; azi voi afisa primul discurs sustinut in cadrul programului…

Realocare bugetara cu iz de campanie

A inceput campania electorala… lucru din ce in ce mai evident: afise, ziare gratuite, spoturi etc. Asta e partea care se vede, care este cunoscuta de toata lumea. Insa mai exista si partea ascunsa a lucrurilor… bataia pentru resurse, pentru banii de campanie. Si uite asa apar tot felul de lucruri aberante, cum numai pe la noi se pot intampla.
Am mai scris intr-un post anterior ca lucrez in cercetare, pe proiect finantat. Cam ca la orice finantare, mai intai depui cererea de finantare; cerere insotita de fisa de buget, in care arati ce, cat si cum cheltui. Cand ti se aproba fisa de proiect, ti se “aloca” si sumele respective de bani. Tu faci frumos cumparaturile, platesti serviciile din banii tai, iar o data pe an, dupa primirea unui raport de activitate, ministerul iti da banii promisi (bani pe care de altfel tu i-ai cheltuit deja din bugetul universitatii, stiind ca urmeaza sa-i primesti la termen). Ei bine, anul acesta, fara absolut nici o legatura cu campania electorala ( ), s-a facut o realocare bugetara: s-au luat din banii de anul acesta si s-au transferat anul urmator. Adica ne dau mai putini bani. Adica toti omuletii care aveau proiecte de cercetare trebuie sa-si refaca toate documentele. Trebuie sa imparta in fel si chip banii deja cheltuiti, astfel incat sa bata cu noua suma. Si bineinteles, nu poti sa faci modificari asa, de capul tau. Deoarece vei fi audiat. Insa modificarile trebuie sa le faci, doar ministerul iti cere asta. Si uite asa, in loc sa facem cercetare, ajungem sa facem hartii dupa hartii, calcule peste calcule si miscari de fonduri la limita legalitatii. Si pentru ce? Pentru o reusita campanie politica! Traiasca alegerile!

“România cu lanţul de gît”

Din categoria recomandari…

“discurile cu manele rămîn să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.”
Articol din Dilema Veche

(Ne)casatorita

In desele mele calatorii cu trenul, am avut ocazia sa cunosc tot felul de oameni… cu care am purtat tot felul de discutii. Am auzit povesti hazlii, triste, cu talc si fara. Deschid o noua rubrica, denumita “Povesti de pe drumuri adunate” – povesti “culese” de la cei pe care i-am intalnit prin calatoriile mele

Imi aduc aminte de o (doamna) domnisoara – sa-i spunem Angela (un nume ales la intamplare) – care imi povestea pataniile ei cu buletinul de identitate. Mi-a aratat si buletinul. La starea civila statea scris frumos, mare, “casatorita”… cu un “ne” mic si pricajit inghesuit in fata. Povestea a decurs in felul urmator: trebuia sa-si schimbe buletinul, si-a dus actele la politie, s-a dus sa-si ridice buletinul. Surpriza mare, afla din buletin ca este casatorita. Ii spune politisului ca trebuie sa fie o greseala, ea nu este casatorita. Si de aici, tipicul comportament romanesc. In loc sa recunoasca greseala, politistul incepe sa o contrazica pe femeie. E vina ei, ca doar adusese certificatul de casatorie… Femeia o tine pe a ei: “Domnule, nu sunt casatorita, de unde vroiai sa aduc certificat?”. Dupa ce se satura de cearta, politistul o trimite la sef. Ca el sigur o convinge ca e casatorita. Seful, cand vede ca nu tine argumentul cu certificatul de casatorie, in loc sa recunoasca greseala, se infunda si mai tare in, si anume rahat: “pai nu stiti domnisoara ca exista lege, care spune ca in Romania femeile se casatoresc intre 24 si 34 de ani?”. Deci fetelor, daca aveti intre 24 si 34 de ani si nu va casatoriti, sa stiti ca de fapt incalcati legea. Scurt si la obiect.

Buddha si lap-dance

Tot stau si ma intreb cat de deplasate pot fi asocierile facute de unii oameni… In piata Kogalniceanu s-a deschis cu ceva vreme in urma un club denumit The Buddhist – inspirat de Buddha Bar din Paris, din cate am inteles… cu mici adaugiri ideii originale. Si uite asa s-a nascut The Buddhist – All Inclusive Gentlemen’s Club – club, cabaret, sexy-club. Toate astea, sub ochii lui Buddha – o statuie mare aurie a ghidului spiritual troneaza in incinta barului. Stau si ma intreb, oare Buddha chiar se gandea la asta cand a inceput sa indrume oamenii? Lap-dance sub ochii lui Buddha – impusti doi iepuri dintr-o lovitura. Vorba aia: “esti si cu dânsa-n-trânsa si cu sufletu-n rai”…